28 ianuarie Festivitatea prilejuită de predarea de către Consulul Germaniei
la Timişoara Klaus Christian Olasz, a unei colecţii de carte germană de
specialitate (din domeniile politologie, relaţii internaţionale şi
studii europene) Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran” din Timişoara.
Cu această ocazie a avut loc spectacolul muzical 4' 33" de John Cage în interpretarea actriţei Ramona Olasz în Aula Bibliotecii.
15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale Începând din anul acesta, la această dată de 15 ianuarie, se serbează Ziua Culturii Naţionale. Prilej în care Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timişoara, sâmbătă 15 ianuarie 2011, la ora 11.00, în Aula Bibliotecii, a fost organizată manifestarea sub genericul:
„cu bocancii în picioare şi cu vestonul nedescheiat în jurul tău se întâmplau doar lucruri bune”
(Ana Maria Puşcaşu)
Au recitat poeţii Adrian Bodnaru, Marius Ştefan Aldea, Tudor Creţu şiau interpretat lieduri Marius Maniov – bas şi Camelia Fornwald-Docea – mezzosoprană, fiind acompaniaţi la pian de Maria Bodo.
14 ianuarie
Lansarea cărţii ARTA STRATEGIEI PUBLICE, de Geoff Mulgan, aparută în anul acesta la Editura CA Publishing din Cluj-Napoca, în traducerea Iustinei Cojocarua avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Eugen Todoran". Prezentarea, moderată de conf. univ. dr.Adrian Basarabă, şeful Catedrei de Politologie de la Universitatea de Vest din Timişoara, a fost facută de prof. univ. dr. Adrian Ivan (Universitatea Babes-Bolyai) şi conf. univ. dr. Vasile Docea (Universitatea de Vest).
10 decembrie: Vernisajul expoziţiei: Franz Josephşi epoca sa din colecţia istoricului Thomas Remus Mochnacs, deschisă până în data de 20 ianuarie 2011, în holul central al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”(Bd. V. Pârvan 4A), organizată de Biblioteca Austria din Timişoara.
3 decembrie:
Lansare carte: În sala de cenaclu a Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara şi a revistei „Orizont” a fost lansată cartea Sesiune de autografe: cronici şi interviuri de Maria Niţu (bibliotecară la BCUT, Sector Catalogare –Indexare), apărută la Editura Palimpsest (Bucureşti).
Au prezentat: scriitorul Ion Cocora, directorul editurii şi criticul Olimpia Berca.
10 mai: Lansare carte:În Aula BCU "Eugen Todoran" Timişoara a fost lansată Cartea străzii Eugeniu de Savoya precum şi o proiecţie de film în cadrul proiectului: Portal pentru promovarea turismului cultural informatizat "Istoria străzii Eugeniu de Savoya"; Moderator: Daniel Vighi
Invitaţi: Otilia Hedeşan, Ioan Haţegan, Viorel Marineasa, Tudor Creţu, Helmuth Britz. 15 ianuarie: ”160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”, expoziţie organizată în clădirea veche a bibliotecii, în holul de la parter. Expoziţia conţine 3 secţiuni: opera, critică şi biobibliografie. Cuprinde ediţii princeps, bibliofile, liliput, autografe, ediţii de lux.